Plantarea pomilor fructiferi

Materiale necesare:

1. Pom altoit sau arbust fructifer 2. Gunoi de grajd 3. Ingrasamant 4. Par de sustinere / tutore
Fungicid / insecticid

Unelte necesare:

1. Casma 2. Foarfeca de gradina 3. Cizme de cauciuc 4. Galeata

Perioada de plantare:
1. Primavara - cat mai repede
2. Toamna - cu doua saptamani inainte de ingheturile puternice
3. Iarna - cand solul se dezgheata si temperatura aerului este pozitiva

Conditiile optime pentru prindere si crestere::
- La baza gropii se aseaza gunoiul de grajd bine fermentat sau ingrasamintele chimice;
- Radacinile trebuie fasonate si mocirlite inainte de plantare;
- In dreptul radacinilor se va aseza solul cel mai fertil;
- Gropile din zonele carbonifere si carierele de piatra vor fi umplute cu pamant fertil din aratura;
- In gropile sapate pe terenuri nedesfundate, pamantul din fundul gropii se mobilizeaza si ramane pe loc.

Indicatii dupa plantare:
- Pomii se uda saptamanal cu 1-2 galeti de apa;
- Pentru udare se desfac musuroaiele, se uda, dupa care acestea se refac;
- Fiecare pom fructifer va fi taiat in functie de indicatiile stabilite, pentru fiecare specie in parte;
- In timpul verii solul din vecinatatea pomului se mulceste cu paie, pleava, frunze, rumegus;
- Dupa plantarea de toamna pomii trebuie protejati impotriva iepurilor. Aceasta se realizeaza cu ajutorul cocenilor, stufului, sau prin bandajarea trunchiului cu fasii de sac sau folie de polietilena.

1. Saparea gropilor
Dupa curatarea terenului de pietre, radacini si defrisarea vegetatiei lemnoase, se sapa gropile. Pentru arbustii fructiferi, dimensiunile gropilor sunt de 30/30/30 cm iar pentru pomi de 50/50/50 cm.

2. Fasonarea radacinilor
Aceasta operatiune consta in eliminarea portiunilor ranite, mucegaite, uscate si reinnoirea taieturilor. Radacinile fibroase se taie scurt, cele groase se lasa cat mai lungi. Scurtarea radacinilor se va face astfel incat sectiunile sa fie orientate spre fundul gropii.

3. Mocirlirea
Se realizeaza intr-o galeata, o mocirla de consistenta unei paste semifluide, pregatita cu balega proaspata, pamant galben in parti egale si apa. Amestecul respectiv poate fi completat cu substante fungicide sau insecticide pentru protejarea radacinilor dupa plantare.

Se scufunda repetat radacinile pomilor in acest amestec. Mocirlirea este obligatorie la toate plantele fie ca sunt plantate primavara sau toamna. Pomii se planteaza imediat dupa mocirlire. Amestecul asigura o buna cicatrizare a ranilor si stimuleaza formarea de noi radacini.

4. Plantarea propriu-zisa
Pe fundul gropii se vor aseza gunoiul de grajd bine fermentat si ingrasamintele chimice. Caldura degajata de catre gunoiul de grajd va stimula vindecarea ranilor si cresterea radacinilor. Peste ingrasaminte se aseaza pamant reavan provenit din partea superioara a gropii.

Pomii se planteaza cu punctul de altoire situat cu 3-4 cm mai sus decat nivelul solului, astfel incat, dupa plantare, acesta sa coboare la nivelul solului. Se aseaza radacinile rasfirate pe stratul de pamant reavan si se trage pamant maruntit in groapa. Pomul se misca usor pe verticala pentru a usura patrunderea pamantului printre radacini.

Cand doua treimi din groapa s-a umplut, se face tasarea pamantului, calcand de la exterior spre centrul gropii, pe lungimea radacinii. Aceasta operatiune asigura un contact mai bun al radacinilor cu solul si previne ruperea celor mai fragile.

Dupa tasarea pamantului se poate face udarea cu 20-30 l apa / groapa. La plantarea de primavara udarea este obligatorie.

Dupa ce apa s-a infiltrat, se umple groapa cu pamantul provenit din a doua gramada (de pe fundul gropii). Toamna, dupa umplerea gropii, in jurul pomului se face un musuroi de 30 - 40 cm pentru a proteja radacinile impotriva gerului.

Primavara se realizeaza o copca pentru a favoriza acumularea apei. Tot acum, se recomanda mulcirea zonei din jurul pomului pe o raza de 1 m, pentru a conserva apa din sol si a proteja radacinile impotriva incalzirii excesive a solului in timpul verii. Mulcirea se poate face cu: paie, fan de proasta calitate, rumegus, gunoi de grajd paios, etc.

5. Legarea provizorie la tutore
Aceasta operatiune este indicata pentru a favoriza o crestere corecta, pe verticala, a pomului proaspat plantat.

Pomii se scurteaza primavara, aceasta operatie urmand sa fie executata cu ocazia taierilor de proiectare a coroanei. In mod obisnuit, vergile se scurteaza la 60-80 cm, iar pomii cu ramuri anticipate la aproximativ 100-120 cm, pastrandu-se acele ramuri care vor fi folosite la formarea primelor elemente ale coroanei.

wwww.bricostore.ro

PADURILE DE CONIFERE

Pădurea de conifere este cel mai întins habitat terestru din lume, ocupând o fâşie lată de aproximativ 1.300 km în emisfera nordică. Arborii veşnic verzi de pe această arie întinsă cresc acolo unde este prea frig pentru pădurile de foioase, dar prea cald pentru tundră.
Pădurile de conifere care apar în mod natural se găsesc în emisfera nordică. Nu există păduri de conifere în emisfera sudică deoarece continentele sudice nu se extind îndeajuns de departe spre sud. Din această cauză acolo nu există o vegetaţie comparabilă. Pădurile din Noua Zeelandă, Tasmania şi sudul Americii de Sud sunt păduri tropicale temperate, care includ şi conifere. Pentru ca o pădure sau un ţinut împădurit să fie considerat pădure de conifere, trebuie să conţină conifere în proporţie de cel puţin 80 %.

O fâşie de arbori

Pădurile de conifere formează o fâşie din Scandinavia spre est peste fosta Uniune Sovietică spre nordul Chinei, puţin spre nord de Cercul Polar de Nord şi spre sud de linia de latitudine de 50° în China. Întinderi semnificative de păduri de conifere apar şi de-a lungul lanţului muntos Himalayan, în Georgia (CSI) precum şi în Alpi şi în Pirinei (Europa).
În Europa de Nord vegetaţia naturală originală de conifere se întinde dinspre est spre vest, în cea mai mare parte spre nord de linia de latitudine 40° şi spre sud de golful Hudson, dar ajungând doar puţin la nord de Cercul Polar de Nord în Teritoriile de Nord-Vest şi în Alaska. Se mai întâlnesc întinderi semnificative de vegetaţie de conifere în sud de-a lungul Munţilor Stâncoşi de pe Coasta de Vest şi spre vest de preriile centrale.
Pădurile de conifere sunt legate în nord de tundra alpină şi de deşerturile de gheaţă, iar în sud, în Asia, de stepă şi de deşert. Taigaua are diferite semnificaţii. Cuvântul „taiga” adesea denumeşte pădure de conifere. Pentru unii taigaua este însăşi pădurea de conifere. Pentru alţii ea reprezintă graniţa nordică dintre pădure şi tundră, numită şi pădure de licheni, reprezentată de genuri de licheni precum Cladonia, Romalina şiXanthoria. Această graniţă nordică a pădurilor este deschisă, adesea ca un parc, având copaci izolaţi şi tundră pe marginea pădurii. Acest tip de teren este un habitat ideal pentru viaţa sălbatică.

Tipuri de păduri

Există două tipuri de păduri naturale de conifere în lume: tipul boreal şi cel montan. Pădurea boreală este circumpolară şi este o pădure temperată rece dominată de conifere. Pădurea montană se găseşte la latitudini tropicale şi mijlocii, precum Munţii Himalaya şi Munţii Stâncoşi. În pădurea boreală din America de Nord şi Asia există mult mai multe alte specii de plante decât în zona europeană.
Principalele grupuri de conifere întâlnite în pădurile de conifere sunt clasificate în funcţie de acele lor. De exemplu, pinii (Pinus) au ciorchini de ace lungi, iar brazii (Abies), molizii (Picea) şi ienuperii (Juniperus) au ace mai scurte şi mai ascuţite. Tuia (Thuja), chiparoşii (Cupresus) şi falşii chiparoşi (Chamaecyparis) au frunze ce s-au transformat în solzi.

Adaptări la frig

Coniferele sunt bine adaptate la condiţiile ostile din nord, unde timp de şase până la nouă luni din an temperatura este sub 6°C. Ramurile lor sunt lăsate în jos, permiţând zăpezii, care este în medie între 380-635 mm pe an, să cadă fără a provoca daune structurii arborilor. Frunzele lor sunt transformate în ace sau solzi şi sunt impregnate cu răşină, care împiedică îngheţarea celulelor. Zada (Larix) din Europa şi Pseudolarix din Asia sunt excepţii printre conifere, ele având frunze căzătoare şi acele lor căzând în fiecare an.
Majoritatea coniferelor rezistă la vânt, pentru că au fibre relativ spongioase care le permit să se îndoaie şi să se clatine fără a se rupe. Această trăsătură este cel mai bine vizibilă la arborii sequoia uriaşi şi la arborii sequoia roşii (Sequoiadendron giganteum şi respectiv Sequoia sempervirens), care au şi scoarţă rezistentă la incendii. Acest lucru este extrem de util, deoarece incendiile cuprind în mod regulat pădurile de conifere. Scoarţă rezistentă la incendii au şi pinii albi (Pinus albicaulis) şi pinii mari (Pinus banksiana).