Pădurile de conifere care apar în mod natural se găsesc în emisfera nordică. Nu există păduri de conifere în emisfera sudică deoarece continentele sudice nu se extind îndeajuns de departe spre sud. Din această cauză acolo nu există o vegetaţie comparabilă. Pădurile din Noua Zeelandă, Tasmania şi sudul Americii de Sud sunt păduri tropicale temperate, care includ şi conifere. Pentru ca o pădure sau un ţinut împădurit să fie considerat pădure de conifere, trebuie să conţină conifere în proporţie de cel puţin 80 %.
O fâşie de arbori
Pădurile de conifere formează o fâşie din Scandinavia spre est peste fosta Uniune Sovietică spre nordul Chinei, puţin spre nord de Cercul Polar de Nord şi spre sud de linia de latitudine de 50° în China. Întinderi semnificative de păduri de conifere apar şi de-a lungul lanţului muntos Himalayan, în Georgia (CSI) precum şi în Alpi şi în Pirinei (Europa).
În Europa de Nord vegetaţia naturală originală de conifere se întinde dinspre est spre vest, în cea mai mare parte spre nord de linia de latitudine 40° şi spre sud de golful Hudson, dar ajungând doar puţin la nord de Cercul Polar de Nord în Teritoriile de Nord-Vest şi în Alaska. Se mai întâlnesc întinderi semnificative de vegetaţie de conifere în sud de-a lungul Munţilor Stâncoşi de pe Coasta de Vest şi spre vest de preriile centrale.
Pădurile de conifere sunt legate în nord de tundra alpină şi de deşerturile de gheaţă, iar în sud, în Asia, de stepă şi de deşert. Taigaua are diferite semnificaţii. Cuvântul „taiga” adesea denumeşte pădure de conifere. Pentru unii taigaua este însăşi pădurea de conifere. Pentru alţii ea reprezintă graniţa nordică dintre pădure şi tundră, numită şi pădure de licheni, reprezentată de genuri de licheni precum Cladonia, Romalina şiXanthoria. Această graniţă nordică a pădurilor este deschisă, adesea ca un parc, având copaci izolaţi şi tundră pe marginea pădurii. Acest tip de teren este un habitat ideal pentru viaţa sălbatică.
Tipuri de păduri
Există două tipuri de păduri naturale de conifere în lume: tipul boreal şi cel montan. Pădurea boreală este circumpolară şi este o pădure temperată rece dominată de conifere. Pădurea montană se găseşte la latitudini tropicale şi mijlocii, precum Munţii Himalaya şi Munţii Stâncoşi. În pădurea boreală din America de Nord şi Asia există mult mai multe alte specii de plante decât în zona europeană.
Principalele grupuri de conifere întâlnite în pădurile de conifere sunt clasificate în funcţie de acele lor. De exemplu, pinii (Pinus) au ciorchini de ace lungi, iar brazii (Abies), molizii (Picea) şi ienuperii (Juniperus) au ace mai scurte şi mai ascuţite. Tuia (Thuja), chiparoşii (Cupresus) şi falşii chiparoşi (Chamaecyparis) au frunze ce s-au transformat în solzi.
Adaptări la frig
Coniferele sunt bine adaptate la condiţiile ostile din nord, unde timp de şase până la nouă luni din an temperatura este sub 6°C. Ramurile lor sunt lăsate în jos, permiţând zăpezii, care este în medie între 380-635 mm pe an, să cadă fără a provoca daune structurii arborilor. Frunzele lor sunt transformate în ace sau solzi şi sunt impregnate cu răşină, care împiedică îngheţarea celulelor. Zada (Larix) din Europa şi Pseudolarix din Asia sunt excepţii printre conifere, ele având frunze căzătoare şi acele lor căzând în fiecare an.
Majoritatea coniferelor rezistă la vânt, pentru că au fibre relativ spongioase care le permit să se îndoaie şi să se clatine fără a se rupe. Această trăsătură este cel mai bine vizibilă la arborii sequoia uriaşi şi la arborii sequoia roşii (Sequoiadendron giganteum şi respectiv Sequoia sempervirens), care au şi scoarţă rezistentă la incendii. Acest lucru este extrem de util, deoarece incendiile cuprind în mod regulat pădurile de conifere. Scoarţă rezistentă la incendii au şi pinii albi (Pinus albicaulis) şi pinii mari (Pinus banksiana).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu